Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Jurnalul Naţional
Anul şi data apariţiei: 04.11.2010
Tematica: legea minorităţilor naţionale
Categoria articolului: ştiri
Titlul articolului: Marko Bela: In acest moment, coalitia de guvernare nu functioneaza cum ar trebui
Acces online: https://www.jurnalul.ro/stiri/observator/marko-bela-in-acest-moment-coalitia-de-guvernare-nu-functioneaza-cum-ar-trebui-558945.html


Preşedintele UDMR a declarat, astăzi, după discuţiile de la Guvern, că, în acest moment, coaliţia de guvernare nu funcţionează cum ar trebui. Liderul UDMR a ţinut să precizeze că aşteaptă deocamdată motivarea Curţii Constituţionale legată de Legea Educaţiei şi că apoi se vor pronunţa asupra detaliilor.

"Ori reuşim să refacem soliditatea şi coeziunea coaliţiei, ori atunci (...) din punctul de vedere al UDMR se pune inclusiv problema prezenţei în această coaliţie", a declarat Marko Bela, potrivit Antena3.

Liderul UDMR a menţionat că, în discuţiile de la Guvern, Traian Băsescu şi Emil Boc şi-au reafirmat decizia de a fi adoptată cât mai rapid o lege a educaţiei nouă, care să aducă reformă în domeniu.

"Nu putem susţine o coaliţie care nu reuşeşte să impună o reformă, o descentralizare, inclusiv drepturile minorităţilor", a spus Marko Bela.

"Avem o situaţie extrem de dificilă în legătură cu care UDRM trebuie să formuleze anumite concluzii. Cu acest scop, am convocat Consiliul Permanent al UDMR. Iniţial, l-am convocat pentru luni, însă apoi am considerat că putem deja să facem o analiză sâmbătă. Şedinţa are loa la Târgu Mureş, la ora 11:00. Grupurile parlamentare, în schimb, se vor întruni luni, la ora 14:00", a mai spus preşedintele UDMR.

 

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.